Textul de mai jos conține propriile mele experiențe, și idei, păreri și concluzii care s-au născut în urma acestor experiențe. Le mulțumesc tuturor clienților mei pentru că mă îmbogățesc ședință după ședință, terapie după terapie, cu noi și noi experiențe în ceea ce privește gîndirea și așteptarea clientului de la terapeutul lui. Cu ocazia folosirii acestui termen, ”client”, fac o primă clarificare: pentru psihoterapeut, omul care apelează la el este client și nu pacient. Asta nu doar pentru că psihologul este plătit să se întîlnească cu omul acela și să-i presteze un serviciu, chiar dacă asta cîteodată înseamnă să fie confidentul, duhovnicul, avocatul, sfătuitorul omului din fața lui, un fel de mamă, tată, soră sau frate. Să fii psihoterapeut este o meserie și ești plătit pentru asta direct de client sau de cineva care vrea ca el să beneficieze de serviciile tale. În unele cazuri, cînd există o certitudine sau o banuială de afecțiune psihică iar subiectul se adreseaza unui psiholog clinician pentru o evaluare psihologică sau alte servicii din domeniul psihologiei clinice, acesta poate fi numit ”pacient”.

Cam toată lumea știe ce trebuie să ceară, să facă și la ce trebuie să se aștepte atunci cînd se adresează medicului, avocatului, vînzătorului, arhitectului, consilierului bancar etc, dar foarte puțini știu sau își imaginează ce presupune o ședinta la psiholog sau psihoterapeut.

Indiferent de problematica pentru care este contactat de către un client, psihologul / psihoterapeutul îi va propune acestuia o întîlnire în propriul cabinet. Asta pentru că:
1) niciodată cel care sună nu este atît de concis încît să-l faca pe psiholog să înțeleagă în maxim 5 minute, cît ar dura o conversație politicoasă apelant anonim – psiholog, care este problema cu care se adresează psihologului, poate doar fracțiuni din aceasta, și în niciun caz psihologul nu poate, și nici nu e de dorit, să îi dea o soluție la telefon;
2) timpul psihologului este tot atît de prețios ca și al clientului sau a altei persoane. Vorbitul cu un client, chiar și la telefon, înseamna muncă, iar telefonul acela care vine în timpul liber al psihologului e ca și cum unui constructor odată ajuns acasă îi pui mistria și cărămida în mînă. Un psiholog agasat de o convorbire telefonică care se prelungește mult peste limita cîtorva minute necesare punerii în temă cu solicitarea clientului și efectuarea programării, nu este deloc mai eficient decît un prieten care ar putea fi sunat într-un moment greu, sau o linie telefonică dedicată urgențelor, unde la capătul firului se află un specialist pregătit să asculte. Dupa începerea unui demers terapeutic psihologul își înștiințează clientul dacă agreează să fie căutat telefonic, în ce cazuri și la ce ore.

Dacă cineva din familie sau un prieten vrea să faca programarea pentru o altă persoană, solicit să vorbesc personal cu persoana care va veni în terapie, din mai multe motive. Primul, și cel mai important, ține de implicare. “Trimisul” este mult mai puțin implicat decît cel venit din proprie inițiativă. “Trimisul” poate spune, cîteodată la fiecare minut, “eu nu am vrut să vin aici!”, caz în care prefer să închei acolo demersul terapeutic pentru că e inutil. Sau se poate ca în acel moment clientul să realizeze brusc că se poate schimba ceva și decide să reformuleze “n-am vrut să vin, dar acum ca sînt aici, pot să mă implic”. “Trimișii” sînt în general priviți de cei care-i trimit niște “defecți” care trebuiesc “reparați”, deci nu avem implicare nici din partea subiectului prezent în cabinet, nici a celor care îl trimit. În acest caz, prefer să chem în terapie și persoana care face trimiterea. Cîteodata nu mai vine nici unul, nici celălalt… Sînt și excepții, atunci cînd cel pentru care se face programarea se află în indisponibilitate fizică sau psihică să-și facă singur programarea, cum ar fi copiii, o persoană cu un nivel foarte ridicat de anxietate etc. și atunci accept și programarea prin intermediari.

La primul telefon discutăm numai despre serviciul pe care îl dorește clientul și calitatea în care sînt solicitată, de psiholog clinician sau psihoterapeut, ca să stabilim de la început dacă pot fi de ajutor. Unii clienti au nevoie de avize de port-armă sau pentru permis de conducere, și atunci îi indrum către un psiholog care are acele competențe, pentru că eu nu le am. Dacă cererea se potrivește cu competențele mele, stabilim o zi, o oră și un tarif pentru sedința pe care o vom avea, ne dăm fiecare acordul cu privire la aceste condiții și nu ne mai rămîne decît să ne întîlnim.

Pentru cine dorește vreodată să facă terapie fac recomandarea să își aleagă personal și cu atenție persoana la care merge. Există reviste în care se publică anunțuri de prezentare a serviciilor psihologice, site-uri pe internet ale cabinetelor, detalii despre problematicile abordate, școlile în care s-au format, tipurile de terapii practicate, fotografii și CV-uri ale terapeuților. Există site-uri de socializare sau unele de interes profesional unde poți vizualiza profilul terapeutului pe care ți-l alegi și să vezi dacă ești compatibil măcar în punctele esențiale cu el. Pornește întotdeauna de la ideea ca tu ești elementul principal în propriul demers terapeutic, că trebuie să te simți în largul tău cu cel căruia îi vei spune lucruri din cele mai profunde și mai intime, și că nu vei putea face asta cu cineva cu care nu simți că ești compatibil. La primul telefon discută mai mult aspectele care te-ar interesa din acest punct de vedere, decît despre tema pentru care vrei să beneficiezi de serviciile lui.

Va urma.